Dacă locuiești și lucrezi în Olanda, uneori ai întrebări. De exemplu: despre munca ta, locuința ta, venitul tău sau drepturile tale. Regiunea Limburgul Central are un punct de informare în localitatea Heythuysen.
Vei găsi informațiile de care ai nevoie la punctul de informare Work in NL din Heythuysen (comuna Leudal). Inteligibil, fiabil și gratuit. Poți primi ajutor în poloneză, engleză și neerlandeză, adesea de la persoane care au fost la rândul lor nou-venite în Olanda.
Ore de deschidere
|
Luni
|
-
|
|
Marți
|
Ora 14:00 - 19:00
|
|
Miercuri
|
-
|
|
Joi
|
-
|
|
Vineri
|
-
|
|
Sâmbătă
|
-
|
|
Duminică
|
-
|
Adresă
Primăria Leudal
Leudalplein 1
6093 HE Heythuysen
Bine ai venit în regiunea Limburgul Central. Regiunea este formată din comunele Cranendonck, Echt-Susteren, Leudal, Maasgouw, Nederweert, Roerdalen, Roermond, Weert. Aproximativ 13.000 de persoane din Uniunea Europeană lucrează în această regiune. Multe lucruri merg bine, dar uneori ai întrebări. Sau ai nevoie de ajutor. Suntem aici pentru tine.
Muncă și locuință
Sperăm că ești mulțumit de munca ta și de locuința ta. Pe lângă muncă, relaxarea, sportul și timpul liber sunt, de asemenea, importanți. La noi găsești o mulțime de informații care te vor ajuta să te descurci în Olanda.
Drepturi și obligații
Ca cetățean al UE, ai drepturi, dar și obligații. Stai în Olanda mai mult de patru luni? Atunci trebuie să te înregistrezi la comună. După aceea, ești rezident temporar al uneia dintre comunele noastre din Limburgul Central.
Poți contacta comuna pentru:
- Înscriere sau mutare
- A te căsători
- A raporta nașterea unui copil
- A solicita un permis de conducere
- A raporta un deces
- A raporta furtul de documente.
Punctul de informare din Limburgul Central
La noi primești ajutor și explicații despre:
- Locuire
- Înregistrarea la comună
- Procescul de integrare civică și învățarea limbii neerlandeze
- Trafic și amenzi
- Școli pentru copii
- Alocații și impozite
Preferi o conversație personală? Vino atunci la consultația gratuită din Heythuysen. Te ajutăm cu plăcere cu întrebările tale.
Există un birou separat pentru lucrătorii migranți, gratuit și în propria ta limbă. Dna. Marika van den Nieuwenhof lucrează la punctul de informare. Nu este necesar să faci o programare. Poți intra pur și simplu.
Scopul nostru
Punctul de informare îi ajută pe lucrătorii migranți din UE să locuiască, să muncească și să trăiască bine în Olanda. Oferim informații și sfaturi. Te redirecționăm către ajutorul potrivit dacă este necesar.
Limbi
Vorbim:
| Poloneză |
| Engleză |
| Neerlandeză |